Nu ma atingeti!!!

Expozitie de inventica foarte interesanta undeva, intr-un mall. Eu, citind explicatiile de pe micile etichete, care erau cam departe, dincolo de cordonul de siguranta.

Doar eu si o tipa, parand ca ne uitam la acelasi lucru. Ma aplec un pic intr-o parte si 5,5 grade lateral sa disting ce scrie pe alta eticheta.

„M-ati atins!” se aude din dreapta mea. Privesc in jur sa vad cu cine vorbeste. Eram doar eu pe-acolo. Ma uit pentru prima data mai bine la tipa care ma fixa de la aceeasi inaltime, gratie celor 15 cm de toc. Parea teleportata chiar acolo dintr-o cutie si statea teapana, in perspectiva, cu un antebrat, de care atarna ceva (cred ca o geanta), in sus.

Eu: „A, scuze!” si citesc mai departe.

Ea: „Dar m-ati atins!!”

O privesc inca odata  sa vad daca vorbeste serios. De fapt ramasesem fara replica la asa reactie.

Ea: „Va cereti scuze si apoi va dati un pas inapoi!”

Incercam sa o iau de undeva, ce exemplar o fi de zice ca e din portelan autentic si cand merge se comporta ca ventilatorul meu pentru uscat oja, adica face liber de jur imprejur?

Ma asteptam sa se auda niste megafoane care sa anunte ca a aterizat Regina Portelanurilor Fine la expozitie, sa se deruleze un covor rosu cu semnul „Fragil”, sa cada o cortina de lurex si ea sa faca din mana multimii in delir.

Dar nu, ea statea in continuare teapana si in perspectiva, asteptand.

In momentul acela mi-o inchipui cum isi spune replica favorita „M-ati atins!”, dupa o mustrare a sefului, sau „M-ai atins!” iubitului intr-un oarecare moment.

Eu: „Hai, ca exagerati acum!!!” si plec de acolo cu un sentiment de indignare amestecata cu mila.

Ea da sa coboare niste scari si imi spune inainte : „Sa va fie o lectie pentru tot restul vietii!”. (Ma intrebam, in continuare, ce ar spune de replica asta seful, eventual iubitul ei.) Saraca, chiar nu realiza ridicolul situatiei…

Apoi, sec, se aude cum ceva se sparge pe scari. Probabil daduse altcineva peste ea, la 5,5 grade lateral.

NU MA ATINGETI!!!

Balada pentru Andrei

In fiecare an, de Sfantul Andrei, incerc sa fac un copil un pic mai fericit, in amintirea fratiorului meu, Andrei.
Tata intotdeauna si-a dorit un baiat, mai ales ca se alesese numai cu fete. Apoi a venit Andrei pe lume. Era frumos si foarte istet. Cand a mai crescut dadea spectacole in casa, inventa cantece, asa mic cum era.
Se juca des cu sora unei colege de scoala, care avea aceeasi varsta cu el. Si acum imi aduc aminte cum faceau curse cu tricicleta prin casa… Ea e casatorita acum si are un copil de cativa anisori…

Tin minte cum il plimbam cu sania in speranta ca o sa-l inveseleasc si imi spunea mereu ca il doare capul; am in minte, vie, imaginea lui stand pe sanie, infofolit si aproape inert.

Era iarna, inceputul anului 1991, si mama era plimbata cu Andrei, din spital in spital. A durat trei saptamani, fara ca nici un medic sa realizeze ca durerile groaznice de cap, starile de voma si febra continua spun ceva si fara sa-i recomande analizele potrivite.

Situatia a devenit foarte grava si au decis, in ultimul ceas, sa-l transfere la Iasi insa era prea tarziu pentru el; au descoperit ca avea meningita in ultimul stadiu si il adusesera deja in coma. I-au spus mamei ca ar fi putut fi tratat.
S-a stins cu mama la capatai. Avea doar trei ani.

Cand am aflat ca il vor aduce acasa fara viata, m-am culcat si imi doream sa nu ma mai trezesc niciodata…
Apoi, timp de un an, mama a stat numai prin spitale…

Impreuna cu Andrei (7 luni) si sora mea, Ionela (dr), 1988

Aceasta a fost inca una din miile de tragedii consumate in tacere, provocate de un sistem sanitar bolnav, la randu-i, si, mai ales, de ignoranta. Si asta pentru ca, in lipsa altor resurse, oamenii simpli isi pun toata increderea si, nu de putine ori, viata doar in cuvantul medicilor.

Apoape involuntar, cand ajung intr-un spital simt o imensa nesiguranta si primul gand este cum sa plec de acolo mai repede, daca nu e necesar sa raman. Sunt dezgustata de starea de fapt actuala, neschimbata, in care oamenii mor cu zile din cauza infectiilor luate din spitale, de gandacii care misuna nestingheriti in multe din ele, de imaginea obsedanta in care oamenii isi numara cu infrigurare banii pregatiti pentru doctor, indiferent cu ce problema vin acolo, mi-e sila de medicii care cer bani oamenilor foarte bolnavi (cu drept de pensionare) ca sa-i pensioneze, de atitudinea sfidatoare a personalului medical in cazul in care, pe buna dreptate, cineva iese din cand in cand din multime si striga „Rusine!!!”.

Privind retrospectiv la anii care au trecut, sunt convinsa ca, in privinta aceasta, nu se va schimba nimic inca multa, multa vreme si nu ma anima chiar nici o urma de speranta; pare ca tot ce vad e un sinistru deja-vu …

Foarte tarziu am realizat ca moartea lui Andrei ma va marca pentru tot restul vietii. Am realizat ca puteau trece doua sute de ani si amintirile cu el ar fi fost la fel de vii.

Nu te vom uita niciodata, micutule Andrei!

Puteti sa imi spuneti pe nume…

„Azi imi propun sa fiu mai concisa si sa termin mai repede  de predat…ca sa am timp sa le mai arat ceva in plus….”

„Doamna profesoara, puteti repeta ca am ramas in urma…”

„Si doar le-am spus sa imi spuna pe nume…”

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

„Doamna profesoara” imi aduce aminte de un exemplar de profa de la scoala generala, care, inainte de Revolutie, o teroriza pe sora-mea, si, peste ani,  cand am ajuns sa predau acolo, o vreme,  si pe mine, ocazional si la nevoie.

Toata lumea stia ca, pe vremuri, tovarășa profesoara era „responsabila cu activitatile artistice” in scoala, dadea dibaci la palma si scutura cum nu se poate mai abil urechile copiilor (copii in special de conditie modesta). M-am trezit la masa aceea de sedinta cu „doamna profesoara” care o asimilase foarte natural pe „tovarasa”, așa cum după revoluție noi am schimbat sarafanele cu bluze colorate si cauciucate. Era cat se poate de firesc, deci, sa schimbe macazul, inca vibrand de ecouri ale imnurilor comuniste, cu cel imaculat, cu nelimitatele posibilitati ale unui spion din filmele americane care, peste noapte, are o noua identitate,  o noua viata, o noua perspectiva. Aceasta perspectiva se proiectase tesand in viitor ite aproape nevazute.

Plictisita, am incercat sa inlatur cateva de pe masa de sedinta, in timp ce profesorii mai tineri, care fusesera angrenati in nu stiu ce activitate artistica a scolii, intrau in sala de sedinte.

„Doamna profesoara” convocase de urgenta o intrunire ca sa mustruluiasca pe ici pe colo ca nu iesisera lucrurile cum trebuie. Dupa o introducere sforaitoare cu principalele ei nemultumiri, mi-a venit randul: eram apostrofata ca am promis ca ma implic si ca nu am facut-o (habar nu avea ca eu imi dadusem licenta in timpul repetitiilor), ca trebuia sa fiu prezenta la repetii, chiar daca  aveam ore etc. Era o tacere deplina in momentele in care isi lua aer sa continue si toti se uitau aproape hipnotizati pe masa, intrezarind un soi de țesătură ale carei ițe dispăreau si apăreau diafan. Eram in anul 2000 si ceva si „doamna profesoara ” inca isi tinea vechiul discurs, desprins parca dintr-o carte a Anei Blandiana despre ororile comunismului, pe care o citisem candva.  Parea ca sala aia e bantuita de prea mult timp.

In cancelarie, concluzia  „doamnei profesoare” mi-a ajuns si mie la urechi, pe sistemul „telefonul fara fir, intelege fiecare ce vrea”: fusesem „indisciplinata”!

Nu stiam daca sa rad aiurea sau mai bine sa vars.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Am repetat mai rar si, apoi, am continuat in acelasi ritm.

Lansare turneu de folclor „La origini” – GrooveOn

Am fost sunata de o prietena sa-mi spuna ca sambata, Shen va canta la Jacques Pot, stiind ca sunt amatoare de muzica.

Se nimerise sa fiu singura acasa, asa ca la 9 seara m-am infiintat acolo. Am fost intampinata de o domnisoara care mi-a explicat ca scopul acestui eveniment este strangerea de fonduri pentru turneul independent de cercetare etnografica, pentru culegerea si conservarea folclorului romanesc – „La origini”. Pe 24 noiembrie studioul mobil va pleca in muntii Apuseni pentru a cauta cantece vechi, mestesuguri si traditii in cele mai izolate sate.

Foarte placut impresionata de o initiativa asa temerara mi-am facut loc printre persoanele deja adunate. Atmosfera foarte degajata, un mic bar si masute rotunde si inalte, asezate pentru a degaja spatiul.

O vad pe Shen care, voioasa, imi face prezentarile; un tip foarte euforic se invartea de colo colo, comportandu-se ca si cum ne-am sti de cand pamantul.

Intr-un tarziu apare si Oana, o buna prietena care nu rateaza aproape nici un fel de eveniment interesant. Oana e un soi de amazoana moderna, permanent joviala, cu un suflet mare, foarte pasionata de speologie si kiropterologie (sper ca am scris corect, de lilieci era vorba 🙂  ). Daca ai noroc, dai de ea de cateva ori pe an, atunci cand nu e plecata in expeditii in India, Africa sau  pe unde mai vrea ea. Tine foarte mult la legaturile cu prietenii si, de cele mai multe ori, ea este liantul care ne aduce impreuna, in cele mai multe ocazii.

Am ascultat concertul de melodii folclorice stilizate sustinut de Shen (voce) si Silviu Fologea (chitara), uimita de evolutia ei fantastica. Adevarul e ca nu o mai ascultasem cantand multe din acele melodii (probabil fiind obisnuita cu piesele pe care le canta la chitara cand ne intalneam) si repertoriul era impresionant. Bravo, Shen, un concert de vis!

Concertul a fost transmis live, online, de radio Groove on.

Shen (stg) si Oana (dr)

Dupa concert au venit DJ-ii invitati (Electroclown, UFe, Jo E, Brother Tzuc) si atunci am avut o surpriza si mai mare. Ma asteptam la o muzica repetitiva de club etc. si cand colo era vorba de o muzica remixata, inspirata din muzica popoarelor, care suna absolut excelent. Oana se uita la mine, la fel de surprinsa de sonoritati, si intr-un tarziu zice „Dansam si noi?”.

Am dansat cum nu am mai facut-o demult, pe muzica aceea ritmata, venita parca din alt timp, alaturi de grupurile de tineri care fumau pe rupte. Langa mine, intr-un colt, euforicul isi impletea si el o tigara subtire. Oana se uita zambind dar oarecum resemnata.

Am dansat pana valatucii de fum ne-au scos  afara din club. Nu mai puteam respira. Oana cedase prima 😀

Una peste alta ne-am distrat grozav!

Asteptam cu nerabdare, pe email, cantecul promis, cules si inregistrat in turneu, draga Groove On!

Colectie de melodii folck – grupul „Nu acum”

Unul din genurile mele preferate de muzica este folck-ul.

Impartasesc aici o lista cu melodii ale trupei „Nu Acum”, din care am facut parte la un moment dat.

„Pastel” este una din melodiile pe care le-am inregistrat impreuna.

Compozitiile lor au un farmec deosebit si se adreseaza unui segment aparte de iubitori ai muzicii folck.

Imi place Tracy

Este suficient sa asculti „Fast car” si vei ramane impresionat de vocea calda si grava, in acelasi timp, a lui Tracy Chapman, de versurile acestei melodii absolut superbe si dureros de ancorata in realitate.

Are atatea melodii geniale si mesajul lor are atata substanta  incat mi-e greu sa numesc doar una: „Talkin’ bout Revolution”, „She’s Got Her Ticket”, „For My Lover” etc.

E imposibil sa asculti „The Promise”  si sa nu vibrezi cu tonalitatile atat de armonioase ale refrenului … „Please say  you’ll be waiting…”.

E greu de suportat sa asculti „Baby Can I Hold You”, sa stii sa canti la chitara si sa nu incerci macar odata sa reiei melodia si sa murmuri versurile acelea absolut minunate: „Baby, if I told you the right words/ At the right time/ You’ll be mine?”

Deci, imi place Tracy 🙂 !